Într-o zi L-am ucis pe Dumnezeu! În altă zi L-am privit în ochi şi apoi m-am stins în El. Într-o zi m-a ucis El pe mine. Oare când mă va privi în ochi şi se va stinge El în mine?

Într-o zi am strâns o piersică în pumni până i-am scurs seva spre coate, s-a prelins pe piept, mi-a ajuns pe pulpe, mi-am înfipt unghiile în sămânţa ei. În altă zi am adulmecat un piersic şi am uitat că sunt un om pe nişte cărări, m-am întins către ramurile înalte, apoi m-am prăbuşit la rădăcina lui şi l-am lăsat să mă înghită. Într-o zi piersicul şi-a aplecat ramurile către mine până au plesnit sub unduirea trunchiului firav. Lacrimile mi s-au scurs una câte una peste pielea piersicilor căzute, înnecându-le în durere, uscându-mi sufletul. Oare când îşi va înfige piersicul crengile în trupul meu, apărându-mi tâmpla, înflorindu-mi pieptul?

 Doamne, iar fugi de mine?